Un preot ortodox rus, de 75 de ani, care solicita ca tinerele din trupa Pussy Riot să fie eliberate, a fost ucis, luni, în nord-vestul Rusiei.
Preotul a fost ucis de un tânăr care suferea de tulburări psihice, pe care l-a găzduit timp de 3 zile.
„Corpul preotului Pavel Adelgheim a fost descoperit luni seara, la Pskov, cu răni provocate de lovituri de cuţit”, în apropierea unei biserici, informează AFP.
Tânărul de 27 de ani a fost spitalizat după ce și-a aplicat lovituri de cuțit, în urma crimei. Poliţia nu a făcut o legătură între crimă şi poziţia publică a preotului ucis, care în perioada sovietică a fost deţinut în Gulag.
Pavel Adelgheim a fost unul dintre semnatarii unei scrisori a unor personalităţi ruse care îl îndemnau pe Patriarhul Rusiei să le apere pe tinerele din trupa Pussy Riot care au cântat o „rugăciune punk” în catedrala Hristos Mântuitorul, la Moscova, cerându-i Sfintei Fecioare să-l „îndepărteze pe Putin”.