Bucureștenii, nevoiți să aștepte în stațiile RATB zeci de minute din cauza reducerii numărului de vehicule

Bucureștenii, nevoiți să aștepte în stațiile RATB zeci de minute din cauza reducerii numărului de vehicule

În zilele caniculare bucureştenii sunt nevoiţi să aştepte în staţiile RATB zeci de minute până la sosirea unui autobuz, tramvai sau troleibuz. Totul din cauza numărului tot mai mare al mijloacelor de transport în comun care se strică şi rămân în depouri sau garaje.

O treime din flota Regiei Autonome de Transport Bucureşti este nefuncțională în acest moment, iar sindicaliștii RATB se tem că situația s-ar putea agrava.

Oamenii ajung să aştepte şi câte 20 de minute în staţii, până vine un tramvai. Asta în conditiile în care termometrele încep să indice tot mai multe grade, iar staţia nu îi adaposteşte nici de soare, nici ploaie sau vânt.

Situaţia este şi mai gravă pentru locuitorii din imediata apropiere a Capitalei. În Chitila oamenii aşteptă mult şi bine autobuzele preorăşeneşti ale RATB.

Totul se întâmplă din cauza defecţiunilor tehnice produse la 30 la sută dintre autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

„Noi avem în momentul de faţă peste 300 de vehicule care sunt imobilizate, practic din cauza lipsei bazei materiale, a pieselor , nu mai pot fi scoase în circulaţie. Sunt cam 130 de autobuze, 100 de tramvaie şi în jur de 30 de troleibuze”, a precizat Vasile Petrariu, vicepreşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti.

Şituaţia poate deveni însă şi mai gravă, susţin sindicaliştii RATB. Aceştia spun că din necesarul de 80 de milioane pentru întreţinerea mijloacelor de transport în comun Consiliul general al Capitalei a acordat Regiei doar 23 de milioane.

„Dacă nu se întâmplă ceva în luna septembrie, o rectificare bugetară , vom avea mari probleme spre sfârşitul anului. Din septembrie trebuie să majorăm parcul , trebuie să facem pregătirea parcului pentru iarnă. Trebuie să asigurăm căldura în vehicule. Noi estimăm că dacă se va continua aşa, această lipsă de bani vom mai pierde încă o sută, o sută şi ceva de autovehicule”, a mai spus Petrariu.

La ultima ședință a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, primarul Sorin Oprescu general a declarat că nu va suplimenta bugetul RATB, acesta fiind suficient până la finele anului în curs. Flota Regiei de transport public este alcătuită din 1.333 de autobuze, 513 tramvaie şi 302 troleibuze.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`