Un judecător a dispus ca unul dintre conductorii trenului care a deraiat, miercuri, la Santiago de Compostela, Spania, ce a cauzat moartea a cel puțin 80 de persoane, să fie audiat, joi, de către poliție, potrivit unei surse judiciare citată de AFP.
„Judecătorul a dispus ca poliţia să îi ia declaraţii„, a afirmat o purtătoare de cuvânt a unui tribunal din Galicia, regiune în care s-a produs accidentul.
În timpul interogatoriului, conductorul ”va fi asistat de un avocat”, iar mai apoi va depune mărturie și în fața judecătorului.
O ipoteză privilegiată în explicarea deraierii trenului o reprezintă viteza excesivă. Conductorul a mărturisit că a abordat un viraj pericsulos cu o viteză de aproximativ 190 kilometri pe oră, în acea zonă limita de viteză fiind stabilită la 80 kilometri pe oră. (Detalii AICI)