Societatea comercială Antena 3 S.A. a fost pusă, joi, sub urmărire penală, pentru complicitate la şantaj. Informaţia, anunţată iniţial de B1 TV, a fost confirmată de către DNA, printr-un comunicat de presă.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de persoana juridică S.C. ANTENA 3 S.A. în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj„, se arată în comunicatul DNA.
„Începând cu data de 22 aprilie 2013, au fost difuzate pe postul TV ANTENA 3, sub forma unor știri, materiale cu caracter denigrator la adresa părții vătămate. În plus, începând cu data de 9 mai 2013, în scopul menținerii și amplificării stării de temere induse părții vătămate, pe postul de televiziune ANTENA 3 și pe cele aparținând S.C. ANTENA TV GROUP S.A., a fost difuzat un spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupție în care ar putea fi implicată partea vătămată„, mai precizează procurorii DNA.
Citeşte AICI comunicatul integral al DNA
Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, s-a prezentat joi dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul în care Sorin Alexandrescu și Camelia Voiculescu sunt acuzați de șantaj. ”Am fost chemat în calitate de martor”, a declarat Gâdea la sosirea sa la DNA, spunând că va face mai multe declarații odată ce va afla motivul pentru care a fost chemat.
La DNA a fost solicitat și Mugur Ciuvică, directorul Grupului de Investigații Politice. La DNA a venit joi şi Şerban Pop, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), fiind citat în acelaşi dosar. Mugur Ciuvică a avut şi o ieşire nervoasă la adresa jurnaliştilor, cărora le-a cerut să nu mai pună „întrebări cretine”. (Detalii AICI)
La ieşirea de la audieri, Mihai Gâdea a susţinut că Antena 3 nu are nicio legătură cu cazul de șantaj în care este investigat șeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, de șantaj. (Detalii AICI)
Preşedintele Intact Media, Camelia Voiculescu, a fost pusă sub urmărire penală, pe 11 iulie, pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj. (Detalii AICI)
Sorin Alexandrescu este acuzat că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că, altfel, va fi făcută publică o anchetă jurnalistică în care se va arăta că Bendei i-a dat a dat 3,5 mil. euro mită lui Mitică Dragomir. (Detalii AICI şi AICI)