CEDO: Un deținut de la Giurgiu ar putea primi peste 5.000 euro la eliberare de la statul român

CEDO: Un deținut de la Giurgiu ar putea primi peste 5.000 euro la eliberare de la statul român
Foto: evz.ro

Potrivit unei decizii luate marți de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, un deținut de la Giurgiu ar putea primi la eliberare peste 5.000 euro de la statul român din cauza condițiilor de detenție în care a stat, informează Mediafax.

Mihai Scarlat a fost condamnat în 2003 la 10 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de droguri și este deținut la Giurgiu. Pe parcursul perioadei de detenție a fost transferat în trei penitenciare, inclusiv Jilava și Rahova.

După ce a luat un microb în închisoare, Scarlat a dezvoltat o afecțiune a inimii. În acest sens, el a fost eliberat în 2010 timp de câteva luni pentru a suferi o intervenție chirurgicală.

În 2010 și 2011, bărbatul a înaintat instanțelor din România mai multe plângeri, în legătură cu condițiile de detenție. El a reclamat, în special, supraaglomerarea celulelor și lipsa igienei și a căldurii, însă majoritatea cererilor sale au fost respinse.

Așadar, Scarlat s-a plâns la CEDO, invocând articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – interzicerea torturii şi tratamentelor degradante sau inumane. Vurtea a constat că acest articol a fost încălcat în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie de la Rahova şi Jilava..

Prin urmare, CEDO a hotărât ca petentul să primească 4.500 euro cu titlul de prejudiciu moral și 730 euro drept cheltuieli de judecată.

Decizia CEDO nu este una definitivă, ea putând fi atacată în termen de trei luni de oricare dintre părți, ce pot cere rejudecarea cauzei de către Marea Cameră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:04 - Oana Țoiu (USR), despre presupusul blat dintre PSD și AUR: „George Simion l-a confirmat în direct. A spus confirm conversația dintre Becali și Hrebenciuc, cuvânt cu cuvânt” (VIDEO)
22:04 - Persoane arestate după ce au încercat să îi păcălească pe asiguratori prin metoda „omului în costum urs”
21:49 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49. Câte milioane de euro va primi câștigătorul și unde a fost jucat biletul norocos
21:41 - Mihai Fifor: Nu știu ce ar vrea unii colegi parlamentari de la premier, să încalce legea? Un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu (VIDEO)
21:33 - Catedrala Notre Dame se redeschide, după cinci ani de la încendiu. De când va putea fi din nou vizitată
21:29 - Emil Dimitru (PNL): Marcel Ciolacu face din toată povestea asta un joc în care să-l introducă pe George Simion în turul 2, pentru că altfel nu va câștiga Președinția României (VIDEO)
21:16 - Semne că avem diabet. Expert în psihonutriție: Este o boală care poate fi prevenită și care poate fi controlată odată ce a apărut / Există persoane în pre-diabet (VIDEO)
20:57 - Nicușor Halici (PSD), după acuzațiile făcute de Lasconi: Aș îndemna-o să facă toate diligențele și să prezinte opiniei publice toate probele. Opinia publică poate să greșească atunci când votează, să-și pună ștampila de vot pe niște oameni care nu au ce căuta în nicio funcție publică (VIDEO)
20:53 - Încă doi români decedați în inundațiile din Spania, anunță MAE
20:50 - Incident tragic la Mureș. O femeie a murit într-un accident provocat de nepoata ei, care încerca să o ajute