Un primar din Dolj şi bulibaşa din Drăgăneşti Olt, arestaţi pentru infracţiuni economice

Un primar din Dolj şi bulibaşa din Drăgăneşti Olt, arestaţi pentru infracţiuni economice
Foto: iploiesti.ro

Primarul localităţii doljene Ţuglui, Neagoe Paulică, şi bulibaşa din Drăgăneşti Olt, Coman Constantin, zis „Dacul”, reţinuţi pentru infracţiuni economice, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile.

Magistraţii Judecătoriei Craiova au emis, vineri seară, mandate de arestare preventivă pentru cei doi pentru comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu, fals şi uz de fals, notează Mediafax.

Poliţiştii au stabilit că în perioada 2008 – 2012, primarul comunei Ţuglui, de 58 de ani, prin procedura de achiziţii directe de produse, a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 lei.

Mai mult, primarul a ridicat şi tribune ultramoderne pe stadionul din comună, deşi nu există echipă de fotbal în localitate. Atât primarul, cât şi bulibaşa şi alţi doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`