500 dintre minerii rămași în subteran la Mina Paroșeni au decis să intre în greva foamei

500 dintre minerii rămași în subteran la Mina Paroșeni au decis să intre în greva foamei
Foto: mediafax.ro

Circa 500 dintre minerii care au rămas în subteran la Mina Paroșeni au decis să intre în greva foamei, vineri după-amiaza, spunând că autoritățile îi disprețuiesc și le ignoră problemele.

Unul dintre ortacii care au refuzat să mai iasă din subteran a ieșit la suprafață pentru a-și aduce un coleg căruia i s-a făcut rău și care a fost preluat de o ambulanță.

„Transmiteţi-i lui Victor Ponta că poate aşa i se îndeplineşte visul să închidă mineritul din Valea Jiului, dacă ne scot unul câte unul din subteran. Aşa, dacă murim pe capete, probabil vor rezolva şi problema minerilor”, a spus acesta, când a ieșit la suprafață, potrivit Mediafax.

Aproximativ 500 de persoane au decis să intre în greva foamei începând de vineri de la ora 16.00, declarând că sunt disprețuiți și ignorați de forurile decizionale.

Joi, circa 200 de mineri din schimbul I de la Mina Paroșeni, sucursală a Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat să iasă din subteran, după terminarea programului de lucru. Ei sunt nemulțumiți că reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`