Rudele celor decedați în accidentul din Muntenegru au cerut despăgubiri de la firma asiguratoare

Rudele celor decedați în accidentul din Muntenegru au cerut despăgubiri de la firma asiguratoare

Rudele celor decedaţi în accidentul din Muntenegru au început demersurile, pentru a obţine despăgubiri de la firma asiguratoare.

Cum nu există însă un termen limită pentru depunerea dosarelor, familiile victimelor vor avea de aşteptat mult şi bine până când ar putea intra în posesia sumelor de bani, chiar dacă firma asiguratoare este dispusă să dea 5 milioane de euro în total ca despăgubire.

Între timp, al doilea şofer al autocarului este în stare gravă la Spitalul Floreasca, iar alte 6 persoane sunt internate pe secţiile clinicii. Şi la spitalul Universitar mai sunt internate 5 victime, dintre care două în stare gravă.

La săptămâni bune de la tragedia din Muntenegru, când 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 29 au fost grav rănite, au fost depuse primele solicitări pentru obţinerea de despăgubiri.

Banii ar trebui să-i primească de la firma de asigurări, care este dispusă să dea în total 5 milioane de euro. Cum nu există un termen limită pentru formularea cererilor, sunt şanse slabe ca cei care au întocmit deja actele să primească banii prea curând

Astfel încât, până când nu se depun toate solicitările, nu se fac despăgubiri. Soluţia ar fi o acţiune colectivă.

Dacă negocierile pe cale amiabilă cu firma de asigurări nu se concretizează, familiile celor decedaţi şi răniţii trebuie să ceară daunele în instanţă.

Despăgubiri în cazul accidentului din Muntenegru

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)