Procurorul general al României a solicitat Parchetului clarificări în legătură cu ancheta de la Liceul Bolintineanu

Procurorul general al României a solicitat Parchetului clarificări în legătură cu ancheta de la Liceul Bolintineanu

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a solicitat, vineri, Parchetului de pe lângă Tribunalul București, lămuriri cu privire la aspectele prezentate în spațiul public ca fiind contradictorii în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”.

„Numai după adoptarea unei soluţii poate fi analizată oportunitatea efectuării unei verificări, prin procurori anume desemnaţi, cu privire la eventuale încălcări ale normelor procedurale sau a sesizării Inspecţiei Judiciare”, precizează comunicatul PÎCCJ în legătura cu neputiința de a verifica momentan situația.

Şeful Secţiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Bogdan Staicu, a precizat vineri că, în cazul elevilor audiaţi de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, au fost întocmite procese-verbale de citare, şi nu mandate de aducere.

„Au fost întocmite procese-verbale de citare în care s-a convenit data audierii. La acest moment, la Poliţia Capitalei se fac audieri. Sunt şapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenţi acolo. Şi-au exprimat dorinţa de a fi audiaţi azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicaţi în audieri. Pentru ceilalţi s-au întocmit procese-verbale de citare şi vor fi audiaţi în zilele următoare, începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, procesul continuând luni, astfel încât să putem să îi audiem pe toţi în legătură cu faptele descoperite de noi”, a declarat Staicu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota