Directorul general al Tarom este acuzat de președintele Consiliului de Administrație al companiei că nu a respectat decizia de a îngheța angajările, nu a început procesul de restructurare și nici nu a îndeplinit nici 30% din obiectivele propuse în planul de management.
Dan Pascariu a declarat că din aceste motive Consiliul de Administrație i-a solicitat directorului general, Christian Heinzmann, să accepte reducerea mandatului de la 4 ani la un an.
Acesta a mai precizat că Heinzmann a angajat 40 de persoane, iar când i s-a cerut să renegocieze contractele angajaților, a reușit să modifice un singur contract.
Dan Pascariu a mai declarat că un exapt singur care conduce o companie de stat este pierdut, pentru că un străin într-o astfel de poziție este izolat, notează Mediafax.
„Un expat în fruntea unei companii de stat este pierdut. Recomandarea pe care o voi face Guvernului este să nu mai facă acest experiment”, a afirmat el.
Preşedintele CA al Tarom mai spune că privatizarea Petrom a reuşit pentru că austriecii au venit cu „un desant” de străini şi au avut nevoie de câţiva ani pentru a pune lucrurile la punct.
„Noi nu avem atâta timp. Tarom nu este însă în situaţia în care să poată plăti un desant de străini. Noi trebuie să reducem costurile”, a afirmat Nicolae Demetriade, numit recent director executiv al Tarom.
Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a declarat miercuri că a dispus un control la Tarom pentru a verifica activitatea companiei din primul semestru, în condiţiile în care, pe de o parte, Consiliul de Administraţie l-a informat că rezultatele sunt nesatisfăcătoare, în vreme ce CEO-ul companiei a anunţat că acestea sunt pozitive.