Consilierii de la Primăria Capitalei solicită aproximativ 13 milioane în plus la buget, la nici două luni de la stabilirea banilor alocați pentru 2013.
Justificarea acestora: banii sunt necesari pentru plata angajaților din instituțiile aflate în subordinea Primăriei, deoarece s-a constatat că bugetul actual nu va mai acoperi plata pentru ultimele trei luni ale anului.
Deși plafonul de cheltuieli salariale a fost majorat în decembrie cu 8,5%, consilierii spun acum că suma nu e suficientă, vor majorarea cu 13 milioane de lei, ce vor intra în contul administrațiilor spitalelor și serviciilor medicale și care vor fi folosiți mai departe pentru plata medicilor din cabinetele școlare, scrie Digi24.
Consilierii vor discuta și despre posibila angajare a 380 de persoane care să facă parte din Comitetul pentru situații de urgență.
Pe agendă se află și bugetul de venituri și cheltuieli al RADET, dar și alocarea a 700.000 de lei către Institutul Cantacuzino.