Externe - 10 dec, 12:23
Capsula spaţială chineză Shenzhou a revenit astăzi din misiune, după cea mai lungă misiune spaţială a Chinei.
Shenzhou, cu trei astronauţi la bord, – doi bărbaţi şi o femeie-, a aterizat după 15 zile petrecute în spaţiu, în cadrul unei noi etape a ambiţiosului program spaţial chinez.
Potrivit acestuia, China va deţine o staţie spaţială locuibilă până în anul 2020. Aceasta a fost cea de-a cincea misiune cu echipaj uman lansată de Beijing din anul 2003.
Agenţia Spaţială chineză a anunţat că pregăteşte şi o aselenizare fără echipaj uman şi trimiterea unui rover robotizat pe suprafaţa Lunii.