Lawrence Eagleburger, fostul secretar de Stat în administraţia preşedintelui american George H. W. Bush, a murit la vârsta de 80 de ani, informează publicaţia online Kansas City.
Lawrence Eagleburger, care a fost secretar de Stat în 1992, a fost implicat în activitatea diplomatică internaţională în perioada primului război din Golf, a războaielor din Balcani şi a destrămării Uniunii Sovietice.
George H.W. Bush a declarat că Eagleburger „a fost unul dintre cei mai capabili şi respectaţi diplomaţi din serviciul extern”, în timp ce actualul preşedinte american, Barack Obama, a apreciat că SUA „au pierdut un diplomat şi funcţionar public distins”.
Lawrence Eagleburger a fost asistent executiv al lui Henry Kissinger în timpul administraţiei Richard Nixon şi a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor cu China.
În administraţia Jimmy Carter, el a fost ambasador în Iugoslavia şi, ulterior, subsecretar de Stat pentru afaceri politice în administraţia preşedintelui Ronald Reagan.
Diplomatul, născut în Wisconsin, a devenit adjunct al secretarului de Stat James Baker în administraţia Bush. Fost ofiţer în armata SUA, el a preluat funcţia după ce Baker a demisionat în 1992 şi a ocupat postul de şef al diplomaţiei în ultimele luni ale mandatului prezidenţial al lui Bush.