Râmnicu Vâlcea: Fost primar, acuzat de luare de mită pentru atribuirea preferențială a contractelor de prestări servicii din cadrul primăriei

Râmnicu Vâlcea: Fost primar, acuzat de luare de mită pentru atribuirea preferențială a contractelor de prestări servicii din cadrul primăriei

Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Emilian Valentin Frâncu, a primit şpagă pentru atribuirea preferenţială a contractelor de prestări servicii din cadrul primăriei, relatează B1 TV.

Astfel, fostul edil este acuzat că ar fi primit 20.000 de euro de la un birou de arhitecţi , pentru realizarea unui proiect de arhitectură privind amenajarea centrului oraşului. Complicea primarului a fost directoarea postului tv Vâlcea 1, Aura Constantinov, care a declarat în faţa anchetatorilor , că mita era destinată alesului local. Cel puţin asta reiese din rechizitoriul procurorilor.

În rechizitoriul procurorilor, citat de Evenimentul Zilei, se arată că în aprilie 2013, primarul Frâncu s-a întâlnit cu unul dintre arhitecţii care au realizat lucrarea din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea în restaurantul unui hotel din Capitală.

În cadrul discuţiei, fostul primar i-ar fi cerut arhitectului în mod explicit, un procent de 10% din suma de 200.000 de euro ce trebuia achitată în întregime Biroului de arhitectură pentru serviciile efectuate deja.

Drept răsplată, primarul i-a promis arhitectului că va semna actele necesare pentru virarea unei a doua tranşe din banii aferenţi lucrărilor de amenajre a centrului oraşului. Cea care urma să primească banii în numele fostului edil era Aura Constantinov, directoarea postului tv local Vâlcea 1 TV, devenită ulterior denunțătoare în dosar. Aceasta le-a dat procurorilor DNA detalii din cadrul unei întâlniri în biroul primarului.

Martorul relatează că inculpatul a început derularea discuţiei mai mult gesticulând şi pe o tonalitate joasă, aproape în şoaptă, în condiţiile în care în biroul acestuia se aflau doar ei doi. Denunţătorul a arătat că Frâncu i-a spus că în final suma va ajunge la 180.000 euro şi a făcut precizarea „mai luăm de aici, mai punem dincolo, să fie toată lumea mulţumită„, se arată în rechizitoriul anchetatorilor.

Procurorii au susţinut că inculpatul dorea ca, după plata unei a doua tranşe din banii datoraţi, în contextul căreia a solicitat suma de 50 000 lei, să mai primească o a treia tranşă de 40 000 lei, sub aparenţa unui contract de sponsorizare. Din discuţii a reieşit şi că fostul edil şi-ar fi premeditat fapta, având în vedere că a pregătit în scris doleanţele sale, tocmai pentru a nu fi interceptat.

Pe 26 aprilie 2013, primarul din Râmnicu- Vâlcea, liderul PNL Emilian Frâncu, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Liberalul a ajuns după gratii pentru o şpagă de 20.000 de euro, pe care urma să o primească în două tranşe.

Fost primar, acuzat de luare de mită

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim”
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată