Daniel Cîrjan, președintele PNL Mehedinți, a declarat, vineri, că organizația locală a Partidului Național Liberal a decis să suspende pe durată nelimitată protocolul USL care a fost încheiat în anul 2012 la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin, informează Agerpres.
Această măsură ar fi fost luată după ce PSD și PC au încălcat înțelegerile făcute de a susține un consilier local propus de PNL pentru funcția de viceprimar al municipiului.
”În urmă cu câteva săptămâni aliații noștri au inițiat și votat o hotărâre de schimbare a mea din funcția de viceprimar. În semn de protest față de această încălcare grosolană a celor stipulate în protocolul semnat, toți membrii PNL s-au retras din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin”, a declarat Cîrjan.
Acesta a mai arătat că a solicitat medierea cazului de către conducerile centrale ale USL și PNL pentru a se respecta convențiile stabilite de comun acord și să nu mai permită abateri de la acestea.