Preţul aurului a scăzut, joi, la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, la o zi după ce preşedintele Rezervei Federale a SUA a declarat că instituția ar putea începe în acest an restrângerea programului de suplimentare a lichidităților.
Preţurile contractelor pentru aur au început să scadă după ce şeful Fed a spus că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ale instituţiei ar putea fi restrânse în acest an, dacă activităţile economice se vor îmbunătăţi în conformitate cu aşteptările, scfrie MarketWatch.
Contractele pentru aurul cu livrare în luna august sunt în declin cu 5,57%, respectiv cu 81,7 dolari, la 1.1292,4 dolari uncia, la bursa din New York.
„Un trader mi-a spus în urmă cu câteva minute că este o baie de sânge, fiind rupte majoritatea barierelor tehnice, astfel că putem atinge astăzi un preţ al aurului de 1.280 dolari uncia, apoi de 1.265 dolari uncia”, a declarat Austin Kiddle, director la compania Sharps Pixley.