Guvernul a aprobat privatizarea companiei Nuclearelectrica. Anunţul a fost făcut de ministrul Energiei, Constantin Niţă. Acesta a mai anunţat că 85% din acţiunile companiei vor fi oferite investitorilor instituţionali. Cât despre valoarea totală a companiei, aceasta ar putea fi estimată la cel puţin 300 de milioane de lei.
„Aş vrea să obţinem cât mai mult dar aş vrea să obţinem un raport între capitalul social care e undeva la 2,5 miliarde de lei şi ceea ce putem obţine dacă ne gândim că energia nucleară nu este „simpatizată” să spun aşa în ghilimele de investitori. Numărul total de acţiuni e de 25 de milioane. O estimare poate fi în jurul a 300 – 350 milioane de lei. Din acţiuni vor fi oferite investitorilor instituţionali, diferenţa la investitorii de retail, în 2 tranşe. Tot procesul durează undeva până la data de 10 iulie”, a declarat ministrul Energiei.