Din cele 1.000 de autobuze care circulă pe traseu, jumătate sunt dotate cu aer și circulă pe toate liniile, intercalat, au declarat reprezentanți ai RATB, miercuri, pentru Agerpres.
”Avem jumătate din liniile de autobuze dotate cu aer condiţionat. Ele au inscripţia cu anunţul ‘aer condiţionat’ şi circulă intercalat cu restul de maşini şi pe toate traseele”, a declarat șefa Biroului de presă al RATB, Brândușa Raeceanu.
Totodată, Raeceanu a afirmat că RATB a mofdificat, începând de miercuri, traseul liniei 168. Hotărârea a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea călătorilor, dar și pentru o mai bună dimensionare a capacității de transport în nordul cartierului Drumul Taberei.
Traseul liniei 168 a fost modificat astfel: ntersecţia Drumul Taberei – str. Braşov, prin Drumul Taberei (comun cu liniile 668, 268, 221), str. Valea Argeşului, str. Valea Oltului şi cartier Brâncuşi.