Potrivit unor date oficiale, șapte din zece persoane arestate pentru furturi din buzuar la Oslo, începând din 2012 și până în prezent, sunt români, relatează The Norway Post.
Se pare că, din cele 171 de condamnări ale unor români la Oslo, Asker şi Bærum, 152 privesc furturi, jafuri sau activități legate de bunuri furate.
Potrivit lui Roar Kvassheim, şeful unei echipe specializate în domeniul furturilor în cadrul Poliţiei din Oslo, cele mai multe infracțiuni sunt comise de ”profesioniști”. Aceștia arată ca niște străini bine îmbrăcați ce muncesc împreună.
Începând din 2012, 70% dintre persoanele condamnate pentru furturi sunt români, procent care l-a determinat pe ministrul Justiției, Grete Faremo, să își exprime îngrijorarea față față de situația romilor în România. De asemenea, Faremo a început să își pună întrebări referitoare la fondurile oferite de Guvernul norvegian pentru îmbunătățirea condițiilor pentru romi.
Săptămâna viitoare, ministrul va efectua o vizită în România pentru a discuta despre această situație cu autoritățile locale.
NRK, radioteleviziunea publică din Norvegia, a anunțat că Oslo a constotuit un fosd pentru ajutorarea romilor din România în valoare de 134 milioane de coroane norvegiene, reprezentând peste 17,4 milioane euro.
Sursa citată precizează că mii de români merg în fiecare vară la Oslo pentru a cerși pe străzi, în timp ce fondurile se află în continuare în cont.