Federația Română de Fotbal (FRF) a respins, prin intermediul unui comunicat, acuzațiile formulate de Direcția Națională Antincorupție (DNA) împotriva președintelui Mircea Sandu și a șefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, arătând că excluderea Universității Craiova a fost regulamentară.
„Federația Română de Fotbal a luat la cunoştinţă de hotărârea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie de trimitere în judecată a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi a vicepreședintelui FRF, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru presupuse infracţiuni legate de decizia Comitetului Executiv de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA. FRF respinge acuzaţiile formulate de procurorii DNA şi îşi exprimă încrederea că justiţia va confirma faptul că decizia de excludere a fost luată în conformitate cu regulamentele în vigoare, regulamente pe care toate cluburile afiliate au agreat să le respecte„, se arată în comunicat.
FRF consideră că argumentele rechizitoriului întocmit de procurorii DNA se bazează pe o interpretare eronată a faptelor, iar decizia Înaltei Curție de Casația și Justiție arată că gruparea lui Adrian Mititelu a încălcat normele agreate de membrii federației.
„În conflictul pe care SC Fotbal Club U Craiova SA l-a avut cu fostul antrenor (n.r. – Victor Piţurcă), Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a dat câştig de cauză celui din urmă. Craiova a formulat recurs, dar s-a adresat şi instanţelor civile – ceea ce a reprezentat o încălcare gravă a statutului FRF. În conformitate cu prevederile statutare, SC Fotbal Club U Craiova SA ar fi trebuit să meargă mai departe pe jurisdicţia sportivă până la ultima instanţă, adică Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, înainte de a se îndrepta către instanţele civile. FIFA şi UEFA cer în mod expres o jurisprudenţă unitară pe linie sportivă, de aceea interzic membrilor să se adreseze instanţelor civile înainte să epuizeze toate căile pe parte sportivă. De altfel, în decizia luată la sfârşitul lunii mai, în Dosarul 4186/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în mod irevocabil că prevederile regulamentare privind obligativitatea cluburilor de a se adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv sunt perfect legale. În contextul acestei hotărâri judecătoreşti, recursul clubului condus de domnul Adrian Mititelu la altă instanţă decât Tribunalul de la Lausanne apare ca o încălcare flagrantă a normelor în comun agreate de membrii Federaţiei. Sancţiunea pentru această încălcare este şi ea expres stipulată în cadrul art. 18 alin. (1) lit. b) din Statut – excluderea„, explică Forul.
Totdată, FRF „va face toate demersurile necesare pentru a demonstra că deciziile sale au fost în conformitate cu statutele şi regulamentele în vigoare” şi „precizează că preşedintele Mircea Sandu îşi va continua activitatea în mod normal, orice discuţie despre suspendarea activităţii acestuia neavând bază legală„.
Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în dosarul dezafilierii Universității Craiova, fiind acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.