Patriarhul Daniel: Să nu subminăm valoarea familiei creştine tradiţionale

Patriarhul Daniel: Să nu subminăm valoarea familiei creştine tradiţionale
Foto: evz.ro

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, îndeamnă să nu fie relativizate valorile morale fundamentale şi să nu fie subminată familia creştină tradiţională, în contextul disputelor legate de definirea familiei în Constituţie.

Valoarea reală a libertăţii noastre se măsoară potrivit cu mulţimea faptelor noastre bune, săvârşite în mod liber şi responsabil, pentru a creşte spiritual în iubire milostivă, în bunătate şi generozitate. Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieţii şi demnităţii umane individuale şi colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertăţii omului îi avertizează pe creştini, zicând: Nu folosiţi libertatea ca pe un acoperământ al răutăţii!„, spune PF Daniel, într-un mesaj privind valoarea familiei creştine.

Patriarhul BOR mai apreciază că libertatea ca „acoperământ al răutăţii” sau „libertatea sinucigaşă” se vede astăzi mai ales în răul pe care societatea contemporană secularizată şi-l pregăteşte singură, uneori chiar prin legi impuse de parlamente, relatează Mediafax.

Vedem aşadar că libertatea, ca dar al lui Dumnezeu, pentru care au luptat şi au murit eroii neamului românesc, trebuie cultivată astăzi cu mult discernământ şi responsabilitate spirită. Pe lângă apărarea integrităţii teritoriale a ţării noastre trebuie apărată şi integritatea spirituală a sufletului poporului român, care în întreaga sa istorie a rezistat spiritual în timpul invaziilor barbare şi al stăpânirilor străine, păstrându-şi credinţa şi vieţuirea în familia creştină„, mai spune PF Daniel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`