Una dintre cele trei companii care au depus oferte pentru preluarea a 51 la sută dintre acțiunile CFR Marfă, OmniTRAX, contestă procedura de privatizare a companiei și modul în care a fost exclusă din cursă.
Compania americană susține că nu a avut timp suficient pentru a verifica documentația și că niciun investitor de bună credință nu ar fi putut respecta termenele impuse de comisa de licitație, în condițiile în care reprezentanții companiei ar fi trebuit să verifice peste 10.000 de documente în doar o săptămână.
OmniTRAX solicită suspendarea procesului de privatizare până la rezolvarea contestației sale, admiterea contestației prin anularea deciziei de decădere a OmniTRAX din procesul de privatizare și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX.