O femeie a fost prinsă la Otopeni după ce a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj de poliție, la Ploiești, a acroșat un polițist, a intrat apoi pe contrasens pe A3, gonind cu viteză de peste 140 de kilometri la oră și cu farurile stinse.
Femeia a fost semnalată de poliție în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă a refuzat să oprească, lovindu-l cu mașina pe unul dintre polițiști. Mai apoi, femeie a gonit din Ploiești pe șoseaua de centură, fiind urmărită de polițiști, scrie Mediafax.
În localitatea Bărcăneşti, şoferiţa a intrat pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti şi a rulat pe contrasens, cu farurile stinse, câteva zeci de kilometri.
După o urmărire care a durat câteva zeci de minute, timp în care femeia a condus maşina pe contrasens, fără lumini şi cu viteză foarte mare, poliţiştii au reuşit să o prinsă în dreptul localităţii Otopeni din judeţul Ilfov.
Șoferiţa, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost dusă la sediul Poliţiei Ploieşti, unde la ora transmiterii acestei ştiri se află la audieri.