Economic - 21 nov, 22:36
România a înregistrat cea mai puternică rată de majorare a prețurilor din Uniunea Europeană, conform datelor publicate vineri de Eurostat.
Țara noastră a avut cea mai ridicată inflaţie din UE în mai, de 4,4%, urmată de Estonia (3,6%) şi Olanda (3,1%).
În cadrul Uniunii Europene, inflația anuală a urcat în luna mai la 1,6%, în timp ce preţurile de consum din zona euro au crescut în medie cu 1,4%.
În luna aprilie, inflaţia din UE a fost de 1,4%, iar cea din zona euro de 1,2%, cele mai scăzute rate ale inflaţiei din UE în luna mai fiind înregistrate în Grecia (-0,3%), Letonia (-0,2%) şi Cipru (0,2%).
Datele Eurostat se referă la indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC).