Sute de oameni lucrează pentru a readuce la viață clădirile Roşiei Montane: 20 de case, restaurate deja, cu finanțarea companiei miniere

Sute de oameni lucrează pentru a readuce la viață clădirile Roşiei Montane: 20 de case, restaurate deja, cu finanțarea companiei miniere

Vizitatorii Roșiei Montane pot vedea primele 20 de case din centrul istoric restaurate de Roșia Montană Gold Corporation, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local – printre ele, clădirea vechii primării, cu o istorie de peste 100 de ani, se arată într-un comunicat al RMGC

Patrimoniul construit al localității miniere Roșia Montană, județul Alba, atrage deja turiști în zonă, ca urmare a investițiilor semnificative realizate de compania minieră Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) cu scopul de a pune în valoare arhitectura din zonă, odată cu dezvoltarea proiectului minier. 

“Unul din obiectivele noastre importante, în contextul unui proiect minier responsabil, la standarde mondiale, este să contribuim la transformarea Roșiei Montane într-o reală atracție turistică, prin amenajări gândite în acest scop, în parteneriat cu autoritățile locale”, declară Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă, RMGC. 

“Este dificil, pentru că o astfel de transformare implică eforturi susținute și finanțare pe măsură, dar suntem pe drumul cel bun și ne bucurăm să vedem cum străvechea localitate minieră renaște. Avem exemple extraordinare în Europa și în lume, din care ne inspirăm – localități miniere care au devenit adevărate atracții turistice, cum ar fi Erzberg (Austria), Lewarde (Franța), Waihi (Noua Zeelandă), localități miniere care au zeci de mii de turiști pe an, datorită investițiilor private, din proiecte miniere. Dorim ca și Roșia Montană să se alăture acestui grup de localități de elită și am demonstrat, prin ceea ce am făcut și facem, că ne respectăm angajamentele”, adaugă Adrian Gligor. 

Activitățile de restaurare au și o importantă componentă socială și economică, pentru că sute de localnici au lucrat și lucrează pentru a readuce la viață aceste clădiri, sub supravegherea și coordonarea specialiștilor. Turiștii care în verile trecute au ales să facă circuitul caselor reabilitate din centrul istoric au remarcat atenția de care dau dovadă echipele de restaurare şi grija pentru detalii și pentru punerea în valoare a arhitecturii specifice zonei miniere. 

Clădiri de prestigiu susţin turismul local 

În cursul anului 2011, RMGC a demarat lucrările de restaurare pentru două clădiri emblematice din Roşia Montană, vechea școală și vechea primărie, investiţii realizate în parteneriat cu Primăria Roșia Montană, care vor contribui la susținerea turismului local. 

Lucrările la vechea primărie au început în iulie 2011 și au fost recent finalizate: clădirea a fost reabilitată și mansardată, grupurile sanitare au fost echipate, iar terenul din jurul imobilului a fost amenajat. Edificiul, construit în 1899 și aflat în stare avansată de degradare în momentul începerii procesului de restaurare demarat de RMGC, va fi redat circuitului public, urmând să găzduiască un hotel. Viitorul hotel își va putea deschide porțile în curând, la finalul unei investiții suplimentare în mobilarea și dotarea spațiului. 


Primăria Veche Roşia Montană înainte şi după restaurare

La rândul său, vechea şcoală a comunei – care a funcționat între 1905 și 2005 – a intrat în proces de reabilitare în noiembrie 2011, interval în care structura clădirii a fost in totalitate consolidată, iar acoperișul și interioarele au fost refăcute în întregime. Lucrările vor continua cu finisajele exterioare și reabilitarea tâmplăriei existente. De asemenea, vor urma lucrări de compartimentare, de montare a instalaţiilor, tâmplăriei interioare, lucrări de finisaj interior/exterior, echipare, mobilare, precum şi lucrări de amenajare exterioară a parcelei. Odată restaurată, clădirea va fi redată circuitului public ca hotel. 

„Startul proiectului minier va permite continuarea investițiilor în reabilitarea centrului istoric şi în construirea infrastructurii turistice. În total, peste 300 clădiri urmează să intre în programul de restaurare. Aceasta va fi atât o bază de dezvoltare a economiei locale, cât și un semn de prețuire pentru patrimoniul cultural al Roșiei Montane, strâns legat de activitatea minieră”, precizează Vicepreşedintele de Patrimoniu şi Dezvoltare Durabilă al RMGC. 

Trei ani de restaurări 

În ultimii ani, 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. De asemenea, compania minieră a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case. 

Prima clădire complet restaurată din Roșia Montană a fost inaugurată în februarie 2010. Casa de la numărul 325 din Piața Veche găzduiește acum expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”, unde turiștii pot afla informații despre istoria de 2.000 de ani a localității și pot înțelege ce înseamnă mineritul modern. 

Proiectul RMGC prevede restaurarea și conservarea clădirilor din centrul istoric, multe dintre ele aflate într-o stare avansată de degradare, și amenajarea zonei pentru locuit și în scopuri turistice. Până în prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea și restaurarea patrimoniului local și va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a patrimoniului din Roșia Montană. 

Despre Roşia Montană Gold Corporation 

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva (cu 19,31 %) și Gabriel Resources (cu 80,69%). 

RMGC urmează să dezvolte cea mai modernă mină din România, la Roşia Montană, aducând beneficii importante economiei româneşti. În calitatea sa de mină model, Proiectul Roşia Montană va stabili un nou standard pentru mineritul aurifer responsabil, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel mondial.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea