Un incediu a izbucnit, luni, la o hală din Vaslui în care sunt depozitate mai multe butoaie cu diluant, existând posibilitatea unei explozii, potrivit Mediafax.
Flăcările au izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică. Hala este folosită de o fabrică de mobilă.
„În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul halei, la tunelul de vopsire şi în apropierea acestuia, existând pericolul de propagare a flăcărilor la butoaiele cu vopsea şi diluant. Intervenţia a fost dificilă, având în vedere locul în care a izbucnit incendiul, precum şi cantitatea mare de gaze toxice emanate ca urmare a arderii.
Din fericire, nu au fost persoane intoxicate sau rănite, nici din partea forţelor de intervenţie şi nici din rândul personalului care se afla în hală în momentul izbucnirii incendiului„, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Flăcările au cuprins tunelul de vopsire al unei hale de producţie, unde erau depozitate butoaie cu vopsea şi diluant.