Traian Băsescu, la "Sub semnul întrebării": Cred că undeva pe dedesubt e o înţelegere murdară la revizuirea Constituţiei (VIDEO)

Traian Băsescu, la "Sub semnul întrebării": Cred că undeva pe dedesubt e o înţelegere murdară la revizuirea Constituţiei (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, la emisiunea Sub Semnul Întrebării, de pe B1 TV, că în spatele procesului de revizuire a Constituţiei ar putea exista „o înţelegere murdară”, prin care Crin Antonescu rămâne candidatul USL la preşedinţie, dar „defrişat de atribuţii”, pe „post de paiaţă”.

„Ce mi se pare odios în ce se întâmplă – dincolo de faptul că îmi repugnă uşurinţa cu care se trece peste referendum – mă uit la funcţia de preşedinte – repet, eu nu mai candidez şi noua Constituţie nu mi se aplică – se defrişează atât de tare atribuţiunile preşedintelui, încât cred că undeva pe dedesubt este o înţelegere de-asta murdară care se reflectă în Constituţie”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, decis pentru un nou referendum (Detalii AICI)

„Rămâi candidatul nostru şi te facem preşedinte, dar chiar te alegem degeaba. Dacă toată puterea este la primul ministru şi la majoritatea parlamentară, te facem preşedinte, domnul Crin Antonescu, a completat preşedintele, la emisiunea realizată de Robert Turcescu.

Vezi AICI reacţia lui Crin Antonescu la referendumul propus de Traian Băsescu

„Observ şi eu, ca un politician experimentat, la ce atribuţiuni renunţă comisia în defavoarea autorităţii preşedintelui. Nu poţi să ai un preşedinte ales şi să-l pui pe post de paiaţă la Cotroceni, să nu aibă niciun fel de atribuţiuni, decât să propună Parlamentului şefii serviciilor secrete. Dar Parlamentul i le poate da înapoi”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu: Eu văd revizuirea Constituţiei tratată ca o lege despre covrigi (Detalii AICI)

Traian Băsescu: Undeva dedesubt e o înţegere murdară

Embed:

Ştire în curs de actualizare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină