Reacţia lui Antonescu la referendumul propus de Băsescu: „La figurat, vorbeşte singur”

Reacţia lui Antonescu la referendumul propus de Băsescu: „La figurat, vorbeşte singur”

Preşedintele Senatului şi al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, după anunţul preşedintelui Traian Băsescu privind iniţierea unui nou referendum, că şeful statului, „la figurat, vorbeşte singur”.

„Băsescu nu poate să blocheze aceste proiecte (regionalizarea, noua Constituţie – n.red.), de aceea se agită din ce din ce mai mult”, a spus Crin Antonescu, citat de Hotnews.

„Nu este important ce zice astăzi Traian Băsescu, este important ca oamenii să ştie ce înseamnă regionalizarea, cum se face, este important ca românii să ştie de primirea de care a avut parte ieri premierul României în cea mai importantă cancelarie europeană, cum Traian Băsescu nu a avut parte şi Emil Boc nu a visat niciodată”, a adăugat Crin Antonescu.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, marți, că a declanșat procedura unui nou referendum în care se vor pune aceleași două întrebări ca și la referendumul din 2009. (Detalii AICI)

Traian Băsescu, pe B1 TV: Revizuirea Constituţiei e tratată ca o lege despre covrigi (Detalii AICI)

Ştire în curs de actualizare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)