Traian Băsescu, pe B1 TV: Avem o Constituţie bună, principiile ei sunt sănătoase, dar instituţiile statului trebuie simplificate (VIDEO)

Traian Băsescu, pe B1 TV: Avem o Constituţie bună, principiile ei sunt sănătoase, dar instituţiile statului trebuie simplificate (VIDEO)
Foto: B1 TV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la emisiunea ”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV, că actuala Constituţie este una bună şi că a susţinut acest lucru de fiecare dată când a avut ocazia. Cele două principale probleme pe care le are, însă, legea fundamentală, se referă la simplificarea instituţiilor statului şi la reorganizarea administrativă.

„În toate declaraţiile mele am spus că avem o Constituţie bună. Principiile ei sunt sănătoase şi de perspectivă”,
a declarat Traian Băsescu, la emisiunea moderată de Robert Turcescu. „A fost extrem de generoasă în a stabili nişte principii care lasă Executivului şi Legislativului loc să se mişte”, a adăugat preşedintele. 

Traian Băsescu: Sunt indiscutabil decis pentru un nou referendum (Detalii AICI)

Traian Băsescu susţine, pe de altă parte, că simplificarea instituţiilor statului şi reorganizarea administrativă sunt necesare şi că, la ora actuală, „toate statele înapoiate sunt state greoaie”.

„În timpul guvernării lui Emil Boc au plecat 200.000 de funcţionari din instituţiile statului şi, slavă Domnului, şi-au găsit loc în sectorul privat. Doar Parlamentul creşte şi a crescut pe o lege nefericită”
, a mai declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu: Avem o Constituție bună

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_32119').select();" id="embed_text_32119" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`