Un bărbat de origine turcă a fost răpit şi sechestrat în România de alţi doi bărbaţi turci.
Poliția Română precizează că doi cetăţeni turci sunt suspectaţi că au sechestrat un conaţional în subsolul unui imobil, l-au legat şi l-au ameninţat cu un pistol pentru a afla informaţii despre administratori turci care au afaceri în judeţul Galaţi.
Cei doi cetăţeni turci sunt suspectaţi că, la 21 februarie 2011, sub ameninţarea unui pistol, ar fi imobilizat un alt cetăţean turc, pe care l-au transportat în subsolul unui imobil, unde l-au ţinut legat
A doua zi, soţia bărbatului sechestrat a retras 50.000 de euro dintr-o bancă, bani pe care i-a dus în judeţul Brăila şi i-a lăsat lângă o staţie de autobuz dezafectată, aşa cum primise indicaţii printr-un SMS, informează Mediafax.
În aceeaşi zi, în timp ce bărbatul era transportat din Brăila spre Bucureşti, profitând de un moment de neatenţie al celor doi cetăţeni turci, a forţat portiera autoturismul în care era ţinut şi a reuşit să fugă într-un mijloc de transport în comun.