Vremea se va răci în perioada imediat următoare pe întreg teritoriul României și se vor semnala cantități semnificative de precipitații, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Dacă în perioada 10-16 iunie, temperaturile vor înregistra o scădere, în următoarea săptămână se va semnala o ușoară creștere a temperaturii aerului.
Prognoza meteo pentru perioada 10 – 23 iunie:
Banat
În primele zile ale intervalului temperaturile maxime vor înregistra o scădere. Astfel, pe 12 iunie vor atinge o medie de 22 grade, cu 5 grade mai puțin decât în prima zi a săptămânii.
În intervalul 13 – 17 iunie va urma o încălzire uşoară şi treptată a vremii, spre valori medii ale maximelor diurne de aproximativ 28 de grade, ceea ce caracterizează o vreme caldă pentru mijlocul lunii iunie. Totodată, pe parcursul primei saptămâni, regimul termic nocturn are uşoare variaţii de 1…2 grade în plus sau în minus, în jurul valorii de 14 grade. Începând din 18 iunie temperaturile maxime pierd câteva grade, urmând să ajungă la o medie de 26 de grade pe 23 iunie, în timp ce minimele nocturne rămân la valori de 15 grade, în medie.
Polile însoțite de descărcări electrice se vor semnala pe tot parcursul intervalului. Mai impotante cantitativ și pe arii mai extinse vor fi în perioada 10 – 13 iuni.
Crișana
Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme în răcire uşoară, spre o medie a temperaturilor maxime de 22 de grade în data de 12 iunie, după care regimul termic mediu diurn va fi în creştere treptată spre 28 de grade pe 17 iunie. Ulterior, vremea se mai răceşte cu aproximativ 3 grade până în ultima zi a perioadei de prognoză.
Temperaturile nocturne se vor menţine în general constante în ambele săptămâni, situându-se în medie în jurul valorii de 14 grade.
Aversele de ploaie și descărcările electrice se vor semnala pe întreg parcursul intervalului.
Transilvania
În prima zi se vor înregistra temperaturi maxime ușor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei, iar în următoarele zile valorile termice diurne vor marca o scădere de aproximativ 5 grade, ajungând la o medie de 22 de grade pe parcusul zilei de 12 iunie.
Urmează o încălzire ușoară, pentru ca înc ea de a doua săptămână de prognoză să fie caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit epntru a doua jumătate a lunii iunie. Media temperaturilor maxime va fi de 27 grade.
Pe 11 și 12 iunie se vor înregistra cantități importante de precipitații.
Maramureș
Regimul termic mediu diurn al aerului marchează o scădere cu aproximativ 4 grade în primele trei zile ale intervalului, de la valori în jur de 26 de grade pe parcursul zilei de luni, 10 iunie. În intervalul 13 – 18 iunie se va resimţi o încălzire treptată a vremii, dar după 19 iunie temperatura scade din nou, ajungând la sfârşitul zilelor de prognoză spre medii ale maximelor de 24…25 de grade. Noaptea, minimele se vor situa în jurul unei medii de 13-14 grade.
Ploile, prezente mai ales în intervalul 10 – 14 iunie şi 17 – 23 iunie, vor avea caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datelor de 10, 11 şi 12 iunie.
Moldova
În prima săptămână, mediile temperaturilor diurne vor fi în scădere, apoi vor crește ușor.
Cea de a doua săpptămână va debuta cu maxime de 27-28 grade, însă, până la sfârșitul acesteia, temperatura aerului va mai scădea cu aproximativ 2 grade.
Pe timpul nopții, temperatura aerului se va menține în jurul valorii de 15 grade.
Polile vor fi mai importante cantitativ în intervalul 11 – 14 iunie, însă aversele și descărcăruile electrice se vor semnala frecvent până pe 16 iunie.
Dobrogea
În prima săptămână regimul termic se va menține relativ contant, temperaturile maxime, menținându-se în jurul valorii de 26 grade, iar cele din timpul nopții vor fi de 17-18 grade.
Pe 13 și 14 iunie se vor înregistra cantități de apă mai importante. Ulterior, ploile de scurtă durată îşi mai pot face apariţia trecător, cel mai probabil în jurul datei de 18 iunie.
Muntenia
Valorile termice vor marca o scădere ușoară, urmând ca în intervalul 11 – 16 iunie să se situeze în jurul valorilor normale pentru acestă perioadă, respectiv medii de 26 – 28 de grade. În a doua săptămână regimul termic mediu diurn se va menţine relativ constant, în jurul valorii de 29 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă. Temperaturile nocturne vor marca o creştere cu aproximativ două grade în prima noapte, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză va avea uşoare variaţii în jurul unei medii de 15 grade.
Se vor înregistra cantități mai importamte de precipitații cu precădere pe 11 și 12 iunie. ncepând cu data de 16 iunie, probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice scade semnificativ. Acestea se vor semnala sporadic, cel mai probabil pe 18 și 21 iunie.
Oltenia
Dacă în prima zi vremea este caldă, aceasta se va răcori treptat, astfel încât pe 12 iunie media maximelor va atinge 23 de grade. La începutul celei de a doua săptămâni vor ajunge din nou la medii de 28 grade.
Temperaturile nocturne se vor situa în jurul valorii de 14-15 grade.
Ploile se vor semnala frecvent până pe 16 iunie.
La Munte
Valorile termice vor marca o scădere uşoară în primele zile ale perioadei de prognoză, de la medii ale maximelor diurne de 18 grade în prima zi spre 14 grade pe 12 iunie. Apoi, vor fi în creştere până pe 17 iunie, ajungând din nou la o medie de aproximativ 18 grade, în jurul căreia de altfel se vor menţine până la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor avea mici fluctuaţii în intervalul 8-10 grade pe parcursul celor două săptămâni.
Aversele, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, vor fi frecvente în prima săptămână şi mai importante cantitativ în intervalul 10 – 13 iunie.
Ulterior, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrâne, mai ales în cursul după-amiezelor, cu o probabilitate mai mare de apariţie după data de 20 iunie.