Victor Ponta: Zilele acestea voi avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România

Victor Ponta: Zilele acestea voi avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că agenda discuţiilor din programul vizitei oficiale pe care o face în Germania vizează relaţiile economice, urmând să aibă mai multe întâlniri cu mari investitori germani interesați să investească în România.

„Partea principală este legată de relaţiile economice. Am întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România. Cred că e lucrul cel mai important – să avem locuri de muncă, mari firme germane care continuă să investească în România. Şi, după această parte economică, vin relaţiile politice la nivel european şi regional”, a spus Ponta.

Despre procesul de aderare la Spațiul Schengen, Victor Ponta a afirmat că deciziile vor fi luate la sfârșitul anului.

„Sigur că e important pentru noi. Însă deciziile se vor lua la sfârşitul anului”, a spus Ponta.

Premierul face, luni şi marţi, o vizită în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel, scopul declarat fiind, potrivit lui Victor Ponta, o revenire la nivelul anterior a relaţiilor bilaterale care au suferit „o perioadă de îngheţ” în urma crizei politice de anul trecut.

Ponta, despre vizita în Germania

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)