Ofertele pentru privatizarea Poştei, depuse până la 30 iunie 2014: Peste 3.500 de angajați vor fi disponibilizați

Ofertele pentru privatizarea Poştei, depuse până la 30 iunie 2014: Peste 3.500 de angajați vor fi disponibilizați

Ofertele preliminare şi neangajante pentru privatizarea Poştei Române vor fi depuse până la 30 iunie 2014, după ce la termenul anterior, care a expirat pe data de 28 mai, caietul de sarcini nu a fost cumpãrat de niciun investitor, a anunţat Ministerul pentru Societatea Informaţională, potrivit Mediafax.

Şeful Poştei, Ion Smeeianu, a afirmat că situaţia financiară negativă a companiei şi datoria calculată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au îndepărtat potenţialii investitori.

La finele lunii mai, datoriile totale ale Poştei însumau 650 milioane de lei.

Prin prelungirea termenului de privatizare, aşa cum s-a stabilit de către Guvern, Poşta Română va trece printr-un proces de restructurare, care prevede disponibilizări de personal şi transformarea în acţiuni a datoriilor istorice.

Numărul celor care fi disponibilizaţi se va ridica la 3.650 de salariaţi, respectiv 11,4% din personalul Poştei, conform unui anunţ al companiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă
15:59 - Tablou Canvas Personalizat: Transformă amintirile tale în artă
15:54 - Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI, care a declarat-o incompatibilă. Fostul primar al Sectorului 1 riscă să rămână fără mandatul de senator (VIDEO)
15:45 - Un bărbat din Caraș-Severin a primit o amendă usturătoare. Și-a abandonat câinele pe marginea drumului