Comisia Europeană anchetează dacă gigantul Apple încearcă să scoată producătorii rivali de smartphone-uri de pe piața din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurențiale și restricții tehnice în privința iPhone.
Compania americană se confruntă cu presiuni crescute din partea autorităților, după ce, săptămâna trecută, senatorii americani l-au audiat pe directorul general, Tim Cook, în ceea ce privește practicile companiei de a-și reduce taxele folosind paradisuri fiscale.
Potrivit unor chestionare transmise săptămâna trecută de Comisia Europeană mai multor operatori de telefonie mobilă din UE şi văzute de Financial Times, ancheta se concentrează pe termeni de distribuţie care ar putea favoriza Apple prin prevederea că niciun rival nu poate obţine condiţii mai bune de vânzare.
Investigaţia a fost declanşată în urma plângerilor unor operatori de telefonie mobilă şi se află încă într-o fază preliminară.
CE trebuie să ajungă la concluzia că Apple are o poziţie dominantă pe piaţa smartphone din UE. Succesul Samsung în ultimii ani pe piaţa smartphone ar putea face, însă, dificilă o astfel de concluzie.
Apple afirmă că toate contractele companiei respectă legile UE. Operatorii de telefonie mobilă trebuie să răspundă întrebărilor CE până pe 17 iunie.