Turcia: Parlamentul a adoptat legea amnistiei averilor, pentru a readuce în țară averile mari depozitate în străinătate

Turcia: Parlamentul a adoptat legea amnistiei averilor, pentru a readuce în țară averile mari depozitate în străinătate
Foto: middle-east-online.com

Parlamentul din Turcia a adoptat, marți seară, legea aministiei averilor, menită să readucă în țară fondurile deținute de turcii bogați în străinătate, fără taxe punitive și amenzi.

Astfel, turcii care își mută conturile în țară vor plăti doar 2% din fondurile eligibile, evitând taxe care ar putea ajunge de până la 30-40%, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.

În plus, aceștia nu vor fi investigați de autorități pentru a se afla dacă averea a fost generată în Turcia și depozitată, în mod necorespunzător, în altă țară, notează Reuters.

Pentru a beneficia de amnistie, persoanele fizice sau companiile turcești vor fi obligate să își declare averile înainte de sfârșitul lunii iulie.

Ultima oară când Turcia a folosit un astfel de program a fost în 2009, pentru a atenua efectele crizei economice globale.

Atunci  a atras în țară circa 50 de miliarde de lire turcești, echivalentul a aproximativ 28 de miliarde de dolari la cursul de schimb actual.

 
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`