Renault Commercial Roumanie a prezentat în România „primul crossover urban by Renault”. Conform oficialilor mărcii franceze, Captur este un model complex care îmbină caracteristici de monovolum, SUV și berlină, scrie Capital.
Motorizările de ultimă generație „100% turbo” ce echipează Renault Captur constituie un echilibru perfect între consumul redus de combustibil, performanța și plăcerea de a conduce. Sunt disponibile două propulsoare alimentate cu benzină – Energy TCe 90 (3 cilindri și o capacitate de numai 898 cmc) și TCe 120 EDC (4 cilindri și o capacitate de 1.198 cmc). Acesta din urmă este cuplat la cutia de viteze EDC (Efficient Dual Clutch).
Cu performanțe notabile, motorul diesel Energy dCi 90 înregistrează un consum de numai 3,6 l la 100 km și emisii reduse (95 gr. C02 / km), ce reprezenta un record pentru categoria sa.
În cazul variantelor alimentate cu benzină, lista de prețuri cu toate taxele incluse pentru Renault Captur începe de la 12.600 euro (Authentique – Energy Tce90) și urcă până la 17.200 de euro (Dynamique – Tce120 EDC). Variantele diesel, toate cu motorul Energy dCi90, costă între 14.000 de euro și 16.300 de euro. Mașina va fi disponibilă în întreaga rețea Renault începând cu 22 mai.