Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El este acuzat de luare de mită şi se află în stare de arest preventiv. În rechizitoriul procurorilor se arată că inculpatul ar fi pretins bani unei firme locale  de arhitectură pentru încheierea unui contract de prestări servicii. Dosarul în care este anchetat Frâncu  a fost înaintat spre judecare la Tribunalul București.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că la începutul anului 2013, primăria Râmnicu Vâlcea a încredințat unei firme de arhitectură un proiect cu denumirea „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”, având ca obiect amenajarea unei piețe publice, a unei parcări subterane și a unui pasaj pietonal în această localitate. Costul serviciilor de proiectare a fost fixat la suma de aproximativ 200.000 euro.

În luna ianuarie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin i-a pretins administratorului firmei de arhitectură, denunțător în cauză, firmă căreia îi fusese încredințat contractul de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro, un procentaj de 10% din această sumă, în schimbul semnării tuturor actelor ce intrau în atribuțiile sale de serviciu în legătură cu încheierea, derularea și executarea contractului de prestări servicii.

După finalizarea lucrărilor menționate în contractul de prestări de servicii și după plata unei prime tranșe din banii datorați de primărie, la data de 22 aprilie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin, i-a pretins aceluiași denunțător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb să semneze documentele care condiționau efectuarea plății celei de-a doua tranșe către firma denunțătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era primăria Râmnicu Vâlcea, mai precizează procurorii.

De asemenea, inculpatul i-a mai solicitat aceluiași denunțător să mai achite și suma de 40.000 lei, disimulată într-un contract de sponsorizare, după plata ultimei tranșe pentru prestarea serviciilor de către firma denunțătorului.

La data de 25 aprilie 2013, conform înțelegerii anterioare, denunțătorul i-a remis inculpatului Frâncu Emilian Valentin, prin intermediar, suma de 50.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

La data de 26 aprilie 2013, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpatului FRÂNCU EMILIAN VALENTIN pe un termen de 29 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`