Externe
Președintele francez Francois Hollande a promulgat legea privind căsătoria între persoane de același sex, fiind publicată sâmbătă în Jurnalul oficial.
Astfel, Franța devine cel de-al 14 stat din lume care legalizează căsătoriile gay, citează BBC News.
Consiliul Constituțional din Franța a decis, vineri, validarea legii care permite căsătoria între persoane de același sex. Primele astfel de căsătorii urmează să aibă loc la 10 zile de la promulgarea legii
Promisiunea legalizării acestor căsătorii a fost făcută de președintele francez încă din timpul campaniei electorale în urmă cu peste un an de zile.