E.coli face ravagii și în afara Germaniei: O suedeză a murit în urma contaminării cu bacteria ucigașă

E.coli face ravagii și în afara Germaniei: O suedeză a murit în urma contaminării cu bacteria ucigașă

O femeie, în vârstă de 50 de ani, din Suedia a murit în urma contaminării cu E.coli, acesta reprezentând primul deces care are loc în afara granițelor. Suedeza a încetat din viață în spitalul Soda Alvsborgs, unde a fost internată duminică.

În Germania 14 persoane au murit, iar peste 400 sunt infectate cu bacteria intestinală E.coli, după ce autoritățile au depistat mai mulți castraveți contaminați, informează Daily Mail.

Potrivit sursei precizate, castraveții ar fi fost importați din Spania și sute de oameni s-au îmbolnăvit.

În ultimele zile cazuri cu E.coli au fost raportate și în Rusia Suedia, Danemarca și Olanda.

Rusia și Franța au anunțat că opresc importul cu fructele care provin din Spania și Germania, în timp ce autoritățile austriece au trimis inspectori în supermaketurile spaniole pentru a verifica dacă legumele contaminate au fost retrase din vânzări.

Transmiterea la om a acestei bacterii se face prin consumul de alimente contaminate, carne crudă sau gătită insuficient, lapte crud dar şi salate şi legume.

Infecţia e rezistentă la majoritatea antibioticelor şi poate duce la cedarea rinchilor, convulsii, hemoragii interne sau atac cerebral. Deși inofensivă în cele mai multe cazuri, bacteria poate duce la decesul pacientului, din cauza mutațiilor unor tulpini.

Potrivit unui profesor de la Universitatea Munster, Helge Karch, a avertizat că epidemia nu se oprește aici.

„Este posibil să existe infecții secundare, adică o transmitere de la om la om. Este nevoie de o grijă specială pentru igiena persoanlă”, a arătat Karch.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`