Made în România: Un bistrițean și-a transformat în căruță mașina cumpărată din Germania. Aceasta este mașina viitorului! (FOTO)

Made în România: Un bistrițean și-a transformat în căruță mașina cumpărată din Germania. Aceasta este mașina viitorului! (FOTO)
Foto: bninfo.ro

Un bărbat din Bistrița a decis să facă câteva modificări mașinii pe care a cumpărat-o din Germania în urmă cu câțiva ani în momentul în care și-a dat seama că nu își permite să o și înmatriculeze, relatează bninfo.ro.

Bistrițeanul Vasile Rician a cumpărat din Germania mașina marca Volkswagen, însă, odată ajuns în țară a realizat că taxele mărite nu îi permit să o și înmatriculeze pentru a putea circula cu ea. Astfel, acesta s-a gândit să îi dea o notă personală autovehicului și a trasnformat-o într-o mașină-căruță.

Așadar, a tăiat mașina în două. Partea din spate a vehiculului a fost dotată cu cele necesare, iar partea din față a fost înlocuită cu un cal.

Maşina am adus-o din Germania, anii trecuţi, iar din cauza taxei de înmatriculare mărite, din vina celor care conduc ţara, am recurs la forma aceasta. Aşa că m-am supărat şi am tăiat-o în două. Nu mi-a sugerat nimeni să fac asta…. am tot stat şi m-am gândit ce să fac eu cu maşina aceasta…În acel moment m-a sunat fata din Italia şi mi-a spus că vine acasă cu nepoţelul care are un an şi trei luni. Şi atunci mi-a venit ideea…am zis, stai să-i fac eu o birjă șmecherească. Am vopsit-o şi în culorile patriei: roşu, galben şi albastru”, a povestit Vasile Rician.

În plus, bărbatul este încântat de faptul că noul său vehicul este și economic.

Pe lângă faptul că nu consumă combustibil, mai pot să conduc şi cu flaconul de bere lângă mine, şi să beau în acelaşi timp, iar nepotului meu o să-i dau o sticlă cu lapte. Iar pentru cal avem apă care e pusă în rezervor”, a afirmat bistrițeanul.

Pe luneta autoturismului stă scris sloganul ”Criza continuă… mașina anilor 2020”, proprietarul explicând că l-a ales din cauza crizei economice care, dacă va continua, va conduce la o serie mai mare de asemenea mașini.

Aceasta este maşina anilor 2020, dacă criza o să continue. Păi dacă merge tot aşa cu Guvernul acesta, poate o sa ajungem şi mai rău. Nu am mai văzut aşa ceva, iar până la anii aceştia nici nu m-am gândit că se poate inventa asemenea maşină-căruţă. Dacă o să se tot scumpească combustibilul…o să ajungem să avem astfel de maşini”, a precizat un localnic.

Și ca să fie asigurat tot confortul, Rician a instalat mai multe dispozitive: casetofon, claxon, un loc special de alimentare pentru un televizor și semnale de avarii.   

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare