Accident stupid în localitatea gorjeană Mătăsari.
Un bărbat de 34 de ani a murit după ce un capac de la sistemul de încălzire al unui autobuz s-a deschis în mers şi l-a lovit în timp ce mergea pe marginea drumului, în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj, informează Mediafax.
Potrivit martorilor, un capac de la sistemul de încăzire al autobuzului s-a deschis în mers şi l-a lovit pe bărbatul aflat pe marginea drumului.
Şoferul le-a spus poliţiştilor că niciodată nu i s-a întâmplat aşa ceva şi că nu îşi explică cum a fost posibil să se deschidă capacul întrucât acesta avea un mecanism automat de deschidere. Microbuzul, aparţine unei companii care asigură transportul minerilor la şi de la locurile de muncă și era gol în momentul în care l-a lovit pe trecător.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţă, care a constat decesul bărbatului.
Bărbatul avea 34 de ani şi era cumnatul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu.
În prezent, poliţiştii fac cercetări la faţa locului, şoferul fiind cercetat pentru ucidere din culpă.