Perechea Horia Tecău/Max Mirnîi s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de Master de la Madrid, după ce a trecut de perechea Julian Knowle/Filip Polasek, scor 3-6, 6-4, 11-9, arată Mediafax.
Partida a durat 76 de minute, iar cei doi vor primi un cec în valoare de 24.920 de euro pentru această calificare, plus 180 de puncte ATP.
În sferturi, Horia Tecău/Max Mirnîi vor juca cu câștigătorii dintre David Marrero/Fernando Verdasco – Marcel Granollers/Marc Lopez.
Turneul de Master de la Madrid este dotat cu premii totale în valoare de 4.303.867 de euro.