Andrei Gerea a fost ales liderul grupului PNL din Camera Deputaților

Andrei Gerea a fost ales liderul grupului PNL din Camera Deputaților

Deputatul Andrei Gerea a fost ales, marți, liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, potrivit Agerpres.

„În urma retragerii domnului Rușanu, grupul PNL de la Camera Deputaților a ales prin vot secret un nou lider de grup. Este vorba de deputatul de Argeș Andrei Gerea, aflat la al treilea mandat, fost vicelider în mai multe legislaturi și care astăzi a câștigat din primul tur de scrutin alegerile pentru șefia grupului”, a anunţat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Mihai Voicu.

La șefia grupului PNL din Camera Deputaților au mai candidat Ludovic Orban și Victor Paul Dobre. Andrei Gerea a fost ales cu 28 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a obținut doar 15 voturi, iar Victor Paul Dobre 11.

Dan Radu Ruşanu a fost numit recent în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară.

Mihai Voicu a mai precizat că o decizie privind preşedinţia Comisiei de buget-finanţe va fi luată miercuri.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`