Președintele Traian Băsescu a ciocnit ouă roșii cu soția sa, în prima zi de Paște

Președintele Traian Băsescu a ciocnit ouă roșii cu soția sa, în prima zi de Paște
Foto: facebook.com

Președintele Traian Băsescu a ciocnit un ou roșu cu soția sa, Maria, în prima zi de Paște.

Imaginea a fost postată pe pagina oficială a susținătorilor șefului statului de pe Facebook.

Fotografia care îi surprinde pe șeful statului și pe soția sa este însoțită de urarea „Hristos a înviat” și a fost apreciată de peste 4.000 de persoane în mai puțin de două ore.

Anul acesta, preşedintele Traian Băsescu petrece Paștele în familie, la mare.

Băsescu a petrecut și minivacanța de 1 Mai în stațiunea Neptun.

Președintele le-a adresat românilor, cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, pace și bucurie în suflet, afirmând că aceasta este o perioadă în care ar trebui să reflectăm mai mult asupra lucrurilor cu adevărat importante şi să ne gândim şi la cei care au nevoie de înţelegere şi solidaritate. (Vezi AICI)


Foto: facebook.com

Urmăriți B1TV.ro și pe
`