Vocea lui Alexander Graham Bell, omul care a inventat telefonul, poate fi auzită din nou, în prezent, la 128 de ani distanță de momentul în care s-a înregistrat numărând și vorbind, în laboratorul său din Washington DC.
”Să stea mărturie, auziți-mi vocea, Alexander Graham Bell”, se aude pe înregistrarea istorică, prima de acest fel recuperată de un grup de cercetători.
Înregistrarea lui Bell a fost făcută pe un sistem realizat dintr-un disc de ceară, pe care l-a donat ulterior muzeului Smithsonian, însă nu s-a putut reproduce până în prezent din cauza tehnologiei învechite, scrie The Verge.
Însă începând din 2011, cercetătorii de la Library of Congress au început să lucreze la recuperarea acestei bucăți audio cu ajutorul unui echipament folosit de fizicieni.
Astfel, s-a ajuns la prima înregistrare audibilă în prezent cu vocea inventatorului american.
Transcriptul înregistrării poate fi găsit aici.