Depozitele sucursalei Bank of Cyprus vor fi mutate la Marfin Bank: Acestea intră sub incidența legilor românești

Depozitele sucursalei Bank of Cyprus vor fi mutate la Marfin Bank: Acestea intră sub incidența legilor românești
Foto: capital.ro

Marfin Bank a preluat, joi, depozitele sucursalei Bank of Cyprus, tranzacția fiind confirmată de reprezentanți ai unității bancare.
„Singura variantă de transfer a depozitelor constituite la sucursala Bank of Cyprus este mutarea acestora la filiala Marfin Bank şi recapitalizarea băncii înregistrate în România cu o sumă între 15 şi 20 de milioane de euro. Negocierile au început de câteva zile şi nu sunt finalizate”, au declarat surse bancare apropiate discuţiilor pentru Mediafax.

Potrivit acestora, în cazul în care negocierile vor eşua, depozitele de la sucursala Bank of Cyprus vor intra sub legea de restructurare a sistemului bancar din Cipru, ceea ce va presupune tăieri de până la 60% din sumele care depăşesc plafonul de garantare de 100.000 de euro, pentru populaţie şi IMM-uri.

Depozitele sucursalei Bank of Cyprus au fost transferate, împreună cu lichiditatea şi creditele de retail care să acopere valoarea pasivelor în bilanţul filialei Popular Bank of Cyprus, Marfin Bank, instituţie înregistrată în România, care va fi capitalizată cu 20 milioane de euro.

Asffel, depozitele Bank of Cyprus intră sub incidența legilor românești.

Marfin Bank are credite acordate de circa 370 milioane de euro și depozite atrase de la clientelă de aproximativ 180 milioane de euro. Marfin Bank a intrat în România prin preluarea în luna mai 2008 a Egnatia Bank.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră