Românii vor ca preşedintele şi premierul să colaboreze mai mult, iar pactul de coabitare este privit cu ochi buni. Un sondaj CCSB arată că 59% dintre românii intervievaţi cred că Victor Ponta ar trebui să colaboreze mai mult cu șeful statului. Acelaşi sondaj arată că, legat de numirile procurorilor, Victor Ponta şi Traian Băsescu au fost principalii câştigători, în timp ce marele perdant este Crin Antonescu.
În relaţia instituţională cu Traian Băsescu, 59% dintre români spun că Victor Ponta ar trebui să colaboreze mai mult cu șeful statului, în creștere cu 3% față de luna precedentă.
De asemenea, 50% dintre repondenţi afirmă că în acest moment relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta este una încordată, în scădere de la 56% față de luna februarie. Și procentul românilor care cred că relația dintre Ponta și Băsescu este una apropiată a crescut, ajungând de la 11% în februarie la 15% în aprilie.
În ceea ce priveşte numirea procurorilor la şefia DNA şi a Parchetului General, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au avut cel mai mult de câştigat din întreaga situaţie. Astfel, 33% dintre români au răspuns că Victor Ponta a avut cel mai mult de câştigat, iar 30% au apreciat că principalul câştigător este Traian Băsescu. În schimb, perdantul întregii situaţii este preşedintele PNL, Crin Antonescu. Astfel, 28% dintre respondenţi au apreciat că şeful Senatului are cel mai mult de pierdut şi doar 7% că are de câştigat.
Legat de preferintele politice ale românilor, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlament, acestea ar fi câştigate de USL cu 67%. PDL s-ar situa pe locul doi cu 13%, urmat de PP-DD cu 8%, UDMR- 4%, PRM- 2%. Astfel se confirmă tendinţele din ultimele sondaje care indică că PDL este în scădere.
Datele apar într-un sondaj CCSB, realizat la comanda Antena 3, în perioada 5-11 aprilie pe un eşantion de 1003 persoane şi are o eroare maxim admisă de plus minus 3,1%.