Grecia impune pedeapsa cu închisoarea pentru cetățenii care au datorii la stat mai mari de 5.000 de euro

Grecia impune pedeapsa cu închisoarea pentru cetățenii care au datorii la stat mai mari de 5.000 de euro
Foto: money.cnn.com

Guvernul din Grecia încearcă cu orice preț să recupereze fonduri şi să lupte mpotriva evaziunii fiscale, atfel încât a decis pedeapsa cu închisoarea în cazul cetățenilor care au datorii la stat de peste 5.000 de euro.

Ministrul adjunct al justiţiei, Kostas Karagkounis, a declarat că executivul elen intenționează să recupereze fonduri și să-i închidă pe evazioniști în penitenciare în care să existe, totuși, „condiții mai umane”.

Legea a intrat în vigoare în luna februarie și prevede faptul că dacă datornicii nu își achită datoriile în 4 luni, riscă pedeapsa cu închisoarea până la un an, transmite agențiua RADOR.

În cazul unei datorii de 10.000 de euro, grecii vor avea la dispoziție 6 luni de zile pentru plată.

Cetățenii mai au și varianta de plată în rate, dar dacă va sări o rată, va ajunge în penitenciar.

Guvernul elen va trebui să găsească un asemenea loc care să țină loc de închisoare pentru cei cu datorii la stat. În acest sens, se vehiculează înființarea unei tabere de instrucție militară în provincia Attica.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`