Suspecții în cazul atentatului din Boston, posibili agenți dubli infiltrați de SUA și Arabia Saudită

Suspecții în cazul atentatului din Boston, posibili agenți dubli infiltrați de SUA și Arabia Saudită
Fraţii Tsarnaev, cei doi suspecţi în cazul atentatului de la Boston, ar fi fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de Statele Unite şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaida. Cei doi ar fi trădat şi ar...

Fraţii Tsarnaev, cei doi suspecţi în cazul atentatului de la Boston, ar fi fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de Statele Unite şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaida. Cei doi ar fi trădat şi ar fi devenit adepţi ai jihadului. Ipoteza este susţinută şi de faptul că suspectul ucis în schimbul de focuri cu forţele de ordine a postat, pentru scurt timp,  pe Internet, o înregistrare cu un lider separatist din Daghestan.

Tamerlan Tsarnaev, împuşcat mortal vineri de poliţie, a petrecut şase luni, în anul 2012, în Daghestan şi Cecenia, iar analiştii cred că această deplasare a jucat un rol esenţial în decizia tânărului de a comite atentatele. De altfel, tot atunci s-ar fi şi antrenat şi pregătit pentru comiterea atacurilor. La scurt timp după ce a revenit în Statele Unite, suspectul a postat pe Internet o înregistrare cu un lider separatist islamist, omorât ulterior de trupele ruse.

Modul de operare folosit de fraţii Tsarnaev în atentatele de la Boston a stârnit încă de la început suspiciuni, care s-au accentuat după ce mama celor doi a declarat că fiii ei aveau legături de mai mulţi ani cu FBI-ul. În plus, femeia a acuzat autorităţile americane că au înscenat totul.

„Nu pot sa cred ca fii mei au ucis pe cineva. Oricine poate fi implicat într-o astfel de diversiune. Nu cunoasteti America. Este o tara necinstita. Atunci când vor sa distruga o persoana, vor face  tot posibilul oi vor reuoi.  De la un mic incident într-un magazin au transformat totul într-un mare spectacol. Fac jocuri mari din lucruri mici, organizeaza adevarate spectacole. Chiar nu întelegeti ce este si ce vrea America?”, a spus Zubeidat Tsarnaeva, mama suspecților.

În anul 2011, autoritățile americane au primit o avertizare din partea guvernului rus privind activitatile lui Tamerlan, suspectul în vârsta de 26 de ani care a decedat în urma schimbului de focuri cu polițiștii. Rușii au cerut atunci mai multe informații despre tânar.

Autoritățile americane au răspuns că, după verificarea tuturor bazelor de date, nu au nicio dovadă că acesta ar fi implicat în activități teroriste. În acest punct, poveștile celor două guverne încep să difere. Americanii susțin că au solicitat, la rândul lor, mai multe informații rușilor, însă aceștia nu au mai dat niciun răspuns. Partea rusă spune însă că nu a primit o astfel de solicitare din partea serviciilor americane.

Expertii în contraterorism, citați de presa israeliană, susțin că aceste date atestă faptul că frații Tsarnaev au activat ca agenți dubli, angajați de serviciile de informații saudite și americane pentru a se infiltra într-o o grupare jihadistă wahhabita afiliată Al-Qaida, cu operațiuni în Caucaz. Cei doi frați de origine cecenă și-ar fi trădat însă misiunea și au îmbrățisat preceptele wahhabismului, o ramură ultraconservatoare a islamismului sunnit. Analiștii îsi susțin ipoteza și prin faptul că, imediat după atentate, polițiștii americani au interogat două persoane de origine saudită, sot și soție, iar în media au apărut informații conform cărora aceștia ar fi fost principalii suspecți.

Tamerlan era căsătorit cu americanca Katherine Russell, care s-a convertit la Islam pentru el, iar Djohar era student la Universitatea din Massachusetts. Aflați de multi ani pe teritoriul Statelor Unite, suspecții au avut mai mare libertate de mișcare și au reușit să-și ducă planul la îndeplinire, fără să strârnească bănuieli.

Între timp, presa americană a anunțat că suspectul arestat a început să răspundă în scris întrebărilor puse  de anchetatori, pentru că leziunile din zona gâtului îl împiedică să vorbească.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)