Daniel Constantin, președintele PC, a spus, vineri, la Congresul PSD, că este nevoie de personalități ca Adrian Năstase care știu să lupte, salutând totodată prezența acestuia la congres, arată Mediafax.
„Vreau să salut prezenţa în sală a domunului Adrian Năstase. Avem cu toţii, indiferent de partid, nevoie de personalităţi puternice care ştiu să lupte până la capăt, avem nevoie de personalităţi care nu se lasă intimidate şi care ştiu să consolideze fibra partidului”, a afirmat Daniel Contantin.
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, vineri, înainte de Congresul PSD, că a venit să asculte cu interes mesajul politic ce urmează să fie transmis pe parcusul evenimentului, mărturisind că are emoții și că i-a fost dor să-și revadă colegii. (Detalii AICI)